Muzeul Județean Teohari Antonescu Giurgiu

Manifestările organizate joi, 25 mai, de Înălțarea Domnului și, totodată, de Ziua Eroilor, la Manastirea Comana, au inclus și expoziția „Trench Art” (artă a tranșeelor), o expoziție inedită dedicată ostașilor eroi din cele două războaie mondiale. Expoziția are la bază colecția colaboratorului nostru ing. Cristian Dumitru și cuprinde vestigii istorice ale bătăliei pentru București din 1916, precum și rămășițe ale avioanelor militare americane și germane ce au survolat spațiul aerian vlășcean în timpul celui de-al doilea război mondial, piese descoperite în împrejurimile localității Comana. În cele 16 vitrine, împrumutate de la Asociația Muzeul Jucăriilor, pot fi vizionate și piese vestigii de arheologie militară recuperate din diferite teatre de operațiuni, piese interpretate într-un stil muzeal modern.
În cadrul evenimentului, atât expoziția menționată mai sus cât și expoziția permanentă de la Secția muzeală de la Mănăstirea Comana au stârnit interesul publicului, prima fiind apreciată cu precădere (sau mai ales, după cum se poate vedea și în imagini) de ofițerii rezerviști prezenți la manifestări. Muzeul Județean „Teohari Antonescu” a fost reprezentat de muzeograful Ionuț Gheorghe- director adjunct, de muzeografii Iulia Răbîncă și Florentin Breazu și, nu în ultimul rând, de muzeograful Dan Ioan Rusen, cel care a făcut parte și din garda de onoare ce a participat la manifestările de omagiere a eroilor români, organizate de veteranul de război general Radu Theodoru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *