Astăzi, 15 mai 2025, la sediul Muzeului Județean „Teohari Antonescu” Giurgiu a avut loc vernisajul expoziției de etnografie „Aspecte etnografice românești și bulgărești (Vlașca și Nikolovo)”, curator muzeograf Alexandra Cristică. Aceasta prezintă reconstituirea interioarelor de casă tradițională românească și bulgărească cu piese etnografice diverse: textile de casă, ceramică, lemn, port popular specifice zonelor Vlașca și Nikolovo.
La eveniment au participat: domnul manager interimar al Muzeului, Ionuț Gheorghe, domnul George Dobre, vicepreședinte al Consiliului Județean Giurgiu, domnul subprefect Dragoș Udvuleanu, domnii viceprimari Ionel Muscalu și Marian Damian, doamna Lili Gancheva, director executiv al Asociației Euroregiunea Danubius, reprezentanți ai Prefecturii Ruse, Casei de Cultură din Nikolovo, doamna Carmen Pețanca, manager al Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Giurgiu, doamna Daniela Bardan, manager al Bibliotecii Județene I. A. Bassarabescu, doamna Mădălina Cojocariu, reprezentant al Episcopiei Giurgiului, reprezentanți ai Direcției Județene a Arhivelor Naționale Giurgiu.




Expoziția va putea fi vizitată timp de o lună.